Inima mea a trăit cândva în afara corpului meu
și sunt zile în care își aduce aminte.
Dar ochii mei au trăit odată cu mult mai în adâncul corpului meu
și au uitat totul.
Când nu mai văd nimic
încep să deslușesc o ființă
o scriere minusculă și împletită precum cosițele negreselor
și sunt eu însumi văzut pe dinăuntru.
E întuneric
în jur. Am lacrimi pe frunte.
Poem de Ion Mircea – din volumul „Piramida împădurită” (1989)
Like this:
One blogger likes this post.
