Poezie persană – Omar Khayyam (1048-1131)

Savantul-poet Omar Khayyam s-a născut în Nișapur, unde după moartea sa, persanii i-au ridicat un monument funerar ale cărui arcuri sugerează traiectoriile aștrilor. El a fost cunoscut în timpul vieții sale și chiar și o perioadă după moarte din postura de savant filosof, discipol al lui Avesina. Din postura de matematician, astronom și medic la curtea lui Malekșah a lăsat un celebru tratat de algebră(în limba arabă) și a colaborat la reforma calendarului iranian. În anul 1074 a întemeiat un institut astronomic care a ființat până în anul 1092.

Reputația sa de mare poet s-a impus cu timpul, astronomul care după ce calcula crugul planetelor își lua din când în când răgazul de a cizela rubaiatele ce aveau să-i aducă laurii nemuririi. Omar laudă vinul interzis de preceptele islamice, proslăvește hoinăreala liberă si lipsită de griji a dervișilor și înfierează ipocrizia clerului islamic. Din această cauză ele au circulat mai multe secole pe sub mână, ferite de privirile celor care impuneau drastice canoane religioase. Abia în secolul al XIX-lea prin traducerea făcută de E. Fitzgerald în engleză, rubaiatele au cunoscut consacrarea universală. Ele sunt astăzi preluate în mai toate limbile pământului, făcându-l pe Khayyam unul dintre cei mai cunoscuți poeți.

Am ales zece rubaiate care sper să fie edificatoare:

*

Noi și vinul și iubita-n colțul ăsta de ruinuri,

fără gând de mântuire, fără temere de chinuri,

duh și trup, ulcea și haină-n drojdie de vin s-adapă —

slobod sunt, scăpat de-acestea: Aer, Foc, Pământ și Apă!


*

Fiecare firimitură de pământ avut-a viață:

fost-a chip-de-soare, fost-a chip-de-lună ce răsfață.

Firul colbului pe chipul dragei șterge-l lin: odată

firul colbului acesta fost-a chip de mândră fată.


*

Doar o clipă îmbinarea de stihii te ocrotește

Du-te și petrece-ți viața, chiar când lumea te mâhnește.

De-nțelepți s-asculți, căci trupul, în adâncu-i miez când crapă,

e doar pulbere și boare, flacără și strop de apă.


*

Amfora-asta-a fost ca mine un nebun de dor și jale,

rob gemând  în lanțuri negre: cârlionții dragei sale.

Toarta asta de pe gâtul amforei a fost odată.

braț încovoiat pe după gingașul grumaz de fată.


*

Când plesnesc bobocii-n floare, pași pe mal de râu să-ncetini

către marginea câmpiei, cu vreo doi sau trei prieteni

și iubita ca o zână. Adu-ți, plin cu vin, ulciorul:

cine-o bea din zori, n-o duce, de moschei și temple dorul.


*

Adu-mi ăst rubin în cupa de cleștar, cu dulce șopot,

adu-mi ăst prieten-sfetnic al oricărui om ce-i slobod!

Întrucât durata lumii pământene-i precum valul,

precum vântul care trece — adu-mi, plin de vin pocalul!


*

O, prietene, trecutul lumii, oare, te frământă?

Pentru ce-n zadar îți chinui gândul, inima plăpândă?…

Vesel fii, petrece-ți viața, și de gânduri să te scuturi,

căci n-a stat la sfat cu tine lumea dintru începuturi!


*

Bea din băutura asta, care-i veșnicia vieții,

bea comoara de plăcere, bea văpaia tinereții!

Arde-n vâlvătăi ca focul viu, pe dinlăuntru arde,

dar priește întristării, apă vie-i pentru moarte.


*

Dacă-n lume sunt statornic pe-o vecie de-o clipită

e păcat să stau eu fără băutură și iubită.

Rai și iad? Speranță, teamă? Vechi și nou? Cu vorbe plouă.

Când o să mă duc, ce-mi pasă dacă lumea-i veche, nouă?…


*

O, Khayyam, de băutură beat când ești, să fii ferice!

Dacă ai un chip-de-roză lângă tine, fii ferice!

Cum răsplata lumii noastre-i a neantului matrice —

mort să mi te-nchipui, însă, cum ești viu, să fii ferice!

 

Traducerea George Dan

 

 

 

 

 

 


10 responses to “Poezie persană – Omar Khayyam (1048-1131)

  • aliceboboc

    ” Fiecare firimitură de pământ avut-a viață:
    fost-a chip-de-soare, fost-a chip-de-lună ce răsfață.”
    – atat de adevarate sunt cele doua versuri… cumplit de adevarate!Ce inseamna cativa ani ai oamenilor in comparatie cu varsta unei stele, de pilda? Praf spulberat de vant. Atat dureaza viata noastra.
    Felicitari pentru postare! Cu prietenie, Alice

  • Andi

    Mă vinifică poetul ăsta :)

  • quasiote

    Andi ai dreptate, e mult tanin în poezia lui. :)

  • 2010 in review « Q-zone

    [...] Poezie persană – Omar Khayyam (1048-1131) March 2010 5 comments 4 [...]

  • Silvia

    Spuneti va rog e un gazel poezia data?

  • quasiote

    Nu, după cum am și specificat mai sus sunt zece rubaiate(catrene).

  • mesmeea cuttita

    vinificator/taninator poetul (zic si eu) :)
    cade bine in weekend, cand ne rasfațăm

  • Petru D.

    RUBAIYAT*

    Omar Khayyam*

    1
    Sculaţi ! Soarele-a risipit Aştrii
    De pe Câmpia Nopţii şi-albaştrii
    Ochi ai zilei se oglindesc peste
    Turnul cel Mare – mii de piaştri !

    2
    In geana zorilor mi s-a pãrut Ca-aud din Crâşmã glas, frãţesc salut: “Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi, Intraţi, nu vã sfiiţi, slujba-a-început”!
    3 Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa, Iar cei de-afarã-au strigat : ”Uşa, Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin Timp avem de stat şi-apoi… cenuşa. “
    4 Invie Noul An dorinţe dragi, Când gânditor tu, suflet, te retragi Spre locul de-unde Moise-a rupt un ram Şi pe Hristos l-au adorat Trei Magi.
    5 Unde-i Iram cu trandafiri, suspini, Şi cupa lui Jamshyd* cu şapte crini ? Sunt duşi – dar un Rubin mai râde-n Vin, Trec oameni pe alei – şi nu puţini.
    6 Azi nu mai bea vin David cel Divin, Deşi se-aude-afarã-ndemn: “Vin ! Vin ! ” Cât cântă privighetoarea-n Roze, Sã beau Vin Roşu vreau . . . şi sã închin.

    7 Saltã Cupa-n azurul lui April, Cât Mierla Vremii se alintã-n tril – În haina penitenţei nu-i folos, Aprinde lampa vieţii,-al ei fitil.
    8 Chiar la Bagdad, cu Şahul, de-aş fi eu Şi dulce ori amar Paharul meu: Vinul vieţii se scurge strop cu strop, Frunzele Vieţii cad, tot cad mereu.
    9 De vrei, spui, zilei mii de Roze-i ceri – Nu, chiar ? Dar unde-i ziua cea de ieri ? Şi vara asta toatã numai Flori Nu stã cumva pe locul altei Veri ?
    10 Trãieşte azi ! Ce treabã -avem noi cu Kaikobad cel Mare sau Kaikhosru ? Ameninţe cât vor Rustum* sau Zal*, Cheme Hatim la Supã – nu te du.
    11 Stai lânga mine, briza ne dezmierde Aici între deşert şi oaza verde, Unde Rob nu-i şi nici Sultan nu este Şi în Pacea lui Mahomed te pierde!
    12 Un Tom de Versuri sub smochinii verzi, Tu, un Ulcior de Vin şi-o Pâine – vezi ? Atâta-i fericirii de ajuns, E Raiu-n care te conjur sã crezi !
    13 Gloria Acestei Lumi vor unii, Dupa Paradis tânjesc nebunii; Oh, ia bani Peşin şi fugi de Credit, In vorbe bat tobele Minciunii !
    14 Deasupra noastră-un Trandafir regesc Râde-n boboc: ”Cântând în lume cresc, Iar când Haina-mi de Mire s-a tocit Grãdinii o cedez – şi-i mulţumesc ! “
    15 Cel ce-a stãpânit peste tezaur Şi cel ce-a udat Bobul de Aur, La fel, sã doarmã, s-au întors cuminţi Sub iarbã , hrãnind acelaşi Laur.
    16 Secundele Lumeşti în care crezi, Pierdute sau Gãsite, sunt Dovezi Ca Neaua sau Nisipul din deşert, Ca Umbra scuturatã prin livezi.
    17 Iatã, prin acest Caravanserai Ca ploaia au trecut cãmile, cai, Derviş, Şeic…Cum i-a chemat Soarta, Toţi au plecat, alai dupa alai.
    18 Unde-a bãut Jamshyd, sub Trandafir, Doar şerpi vin azi sã doarmã în potir, Nici chiar Bahram, marele vânãtor, Nu l-a putut trezi din somn pe-Emir.
    19 Cãci cred : Roze-atât de roşii cresc doar Acolo unde-a sângerat Cesar, Iar Zambila din grãdinã vine Dintr-un Sân alb sau os de tânãr Ţar.
    20 Şi Menta asta renãscând la mal De apã, unde stãm, golind pocal … Atinge-o încet cãci cine ştie De pe ce Buze-a curs aici, pe val.
    21 Ah, Dragii mei, umpleţi Cupa care Spalã pe-Astãzi de Regrete-amare, De griji pe Mâine – când o să fim iar Cei de dinainte de nãscare.
    22 Cei mai iubiţi, mai vrednici şi mai buni
    Chemaţi de ani, de zile şi de luni
    Şi-au bãut Cupa şi rând pe rând s-au dus La locul de odihnã, sub aluni.

    23 Iar noi, care râdem în cãmara Fostã nu demult a lor, când vara In roşii flori se-alintã , vom plânge-n Dimineaţa cui, cãci vine seara ?
    24 Sã cheltuim averile acum,
    Înainte s-ajungem umbrã , fum; Ţãrânã în Ţãrână -acolo mergi : Nici Vin, nici Dans, nici Cântece – doar Scrum !
    25 Trãind Astãzi sau Mâine-i tot un drac. O vara ai – cât viţa pe arac; Despicã noaptea glas de Muezin : “Rãsplatã nu-i în cer, fã-ţi clipa veac!”
    26 Toţi Sfinţii şi-‘Nţelepţii ce, mã rog, Ne-au predicat de Iad şi Rai cu-aplomb Ar trebui respinşi ca falşi Profeţi Şi astupatã gura lor cu colb.
    27 Tânãr fiind am ascultat frecvent Savant şi Sfânt, dovezi şi argument Despre Paradis si Iad; palavre, Pe-unde-au intrat au şi ieşit – urgent.
    28 Tu, trãieşte Azi, îngânã-ţi Cântul Şi ascultă-n Adevãr cuvântul
    Crescut şi luminat de mintea mea: “Ai venit ca Apa, pleci ca Vântul. “
    29 In ora-ţi strâmta tu nu ştii nimic De drumul lui A mare spre Zet mic, Nici despre ţara care-încape-n ceas Şi nici de ce bãtrânilor li-e frig.
    30 Te întreb, unde vei pleca de-aici Şi-aici de unde ai venit, îmi zici? Multe cupe cu Vin va trebui Sã beau, sã uit cã-s Trecãtor, amici !
    31 Din Vortexul Planetei, până sus La Tronul Marelui Saturn m-am dus – Noduri, mii, am dezlegat, dar taine Ca Nodul sorţii omeneşti, vai, nu-s !
    32 Uşa zãrii-i zãvorâtã bine, Şi-i Voal gros pe creier, pe retine; Se-aude-un zvon cã-am exista noi doi . . . Şi apoi nimic de “Mine – Tine”.
    33 Nu ştie Argila drumul Sorţii, Nici Marea care-şi jeleşte morţii Şi nici Cerul revelat de stele, Rotindu-se în aflarea Porţii.
    34 Iar când, pe Cel ascuns dupã Perdea, Am implorat s-aprindã-o lampã-,o stea, Drumul sã vãd, rãspunsul a fost scurt: “In veac, va fi doar noapte-n mintea ta”
    35 Am atins gura-acestei Cãni de Lut Să-învãţ Secretul Vieţii neştiut – Şi, buzã-n buzã, mi-a şoptit, “ Eşti viu, Bea! Nu existã Viitor, şi nici Trecut. “

    36 Eu cred cã Vasu-acesta, Învãţat, A sorbit Vin şi a iubit odat’, Iar buzele-i pe care-am sãrutat, Câte sãruturi au primit – şi dat !
    37 S-a-întâmplat, îmi amintesc curând Sã vãd Olaru-argila frãmântând; Iar Lutul ud, sub degete-apãsat: “Oh, doare, mai uşor, te rog, fii blând. “
    38 Întâiul Om , se spune, la-început, Nu-a fost croit din Suflet, ci din Lut; Din prafu-acela prim ne tragem toţi, Împãrtãşind un dat, un prim ţesut.
    39 Şi, poate, atunci când cade un strop De Vin Roşu peste pãmântul orb Se stinge-un foc sau o durere,-un dor Arzând în huma-n care-ncet mã-îngrop.
    40 Cum apã cer Crinii pentru supã La norii din Cer – aburi pe-o lupã, La fel si tu, Vin cere si bea pân’ S-o întoarce Cerul – goalã Cupã.
    41 Şi -astfel Omenescul şi Divinul Îşi vor contopi-n sfârşit Destinul: Cu Ieri şi Mâine-n Azi, vom fi Eterni; Şi abia-atunci şi-o pierde harul, Vinul.
    42 Şi dacă Vin tu bei şi buze-apeşi Şi toate-încep şi mor în da – deşi Gândeşti că AZI tu eşti tot cel de IERI, Oh, MÂINE mai puţin tu nu vei fi.
    43 Când Ingerul cel Negru va veni, Pe înserat sau poate-n zori de zi, Şi sufletului Cupa îi va da, Nu ezita, bea tot – şi vei dormi.
    44 De-i Spiritul de praf mult mai presus Şi poate-n Paradis de vânt fi dus, Nu e ruşine, nu-i ruşine lui, Sã zacã -n lut, ca în bârlog un urs?
    45 Aici e doar Arena unde-o zi Ca un Sultan domneşti, pentru a fi Trãsnit apoi de Ferrash* cel Urât Şi Morţii dat plocon, cât ai clipi.
    46 Prin zile de ce-ţi temi existenţa Pieritoare? Din pãmânt Esenţa Divinã toarnã mii şi mii ca noi – Absenţa se-îngânã cu prezenţa.
    47 Când tu şi eu vom fi trecut de Voal, Lumea la fel va curge, val cu val, Cum? Sosirea şi Plecarea noastrã ? Spuma mãrii-n amonte şi-n aval
    48 Un trecãtor popas, un gust frugal De-a fi, ţâşnit dintr-un izvor regal In mijloc de deşert, o clipă doar Tovarãş cu lumina – şi Egal !
    49 Şi -ai cheltui secunda care eşti Cãtând Secrete-n cartea cu Poveşti ?
    Un fir de pãr stã -ntre-Adevãr şi Fals – Te rog, totul depinde cum priveşti !
    50 Un fir de pãr stã -ntre-Adevãr şi Fals – Iar tu, la mijloc, pururi în balans; Alege Viaţa, Vinul bun şi mult C-ai dreptu-un lume la un singur dans.
    51 Dar ce secretă Forţã azi sau ieri Te-a scos din Beznã şi din Nicãieri ? Are Stãpânul un scop, şi care ? Cãci El rãmâne veşnic, dar tu pieri.
    52 Un moment aici şi apoi din nou Chemaţi de Noaptea Mare în cavou – Cãci El concepe întreaga piesã Din care sesizãm doar un ecou.

    53 Când AZI, cât Eu sunt Eu, viu şi-întrebând, Nu capãt un rãspuns de la Pãmânt, Nici de la Uşa-nchisã din Tãrii, Sã capăt un rãspuns când nu mai sânt?
    54 O, nu pierde ora-n vânãtoare De una-alta, când, unde, oare; Fii Esenţei din Strugur musafir, Nu-ţi dori alt fruct din lumea mare.
    55 Vã -amintiţi, prieteni, cu ce chindie Serbat-am a doua cãsãtorie, Când alungând din pat Cauza stearpã Am luat Roza de Siraz * Soţie ! ?
    56 Deşi cu compas şi riglã-am calculat şi-n Logicã-am insistat s-aleg pe “E”din ”Nu E”, pe mine cel profund, adevãrat, M-am regãsit sorbind paharele cu vin.
    57 Cifrele, zici, cu care eu compun Din zile şi-ani un Calendar* mai bun ?
    Şi ce se afla-n calendar ? Un ieri Pierdut şi-un mâine nenãscut – vă spun.
    58 Mai demult, mi-a adăstat la poartã Un Înger cu-o oala-n mânã – Iatã ! Mi-a dat din struguri roşul cel divin
    Sã gust – O, Licoarea parfumatã !
    59 Cu sofisme zeci şi argumente Sã ne confişte Vinul vor preoţi, secte : Pe-Alchimistul care schimbã -n Aur Plumbul vieţii noastre imperfecte !
    60 Ferească Mahomed de-aşa-întâmplare, Profetul Lui Allah cel Viu, El care Ne-aparã de spaime şi regrete Şi de Prostia cea molipsitoare !
    61 In taverne beau vinul roz mereu? Dar Seva Vieţii-i de la Dumnezeu ! Deci, sfântã fiind, se cade s-o bem; De-i Blestem, bând, sã-o blestemãm mereu!
    62 Sã-abjur Balsamul Vieţii,-al lui altoi, Nãdãjduind la Viaţa de Apoi, Sperând ca nu-ş’ ce depãrtat Nectar Va umple cupa-mi când voi fi noroi ! !

    63 Spaime de Iad, nãdejdi de Paradis! Viaţa zboarã – e fapt de El decis – Floarea scuturatã pe veci moare, Celelalte-s minciunã doar sau vis!
    64
    Ce straniu, nu? Din miriade,-acei Care au trecut prin uşa Beznei, Nu s-a-ntors nici Unul sã ne-arate, Cã, DUPÃ, viaţa are vreun temei.
    65
    Teoriile celor mai deştepţi De dinaintea noastrã , Înţelepţi, Sunt basne pe care, treziţi din somn, Le-au spus – şi s-au întors în somn – Profeţi !
    66
    Cu Logica-am fost în zãri, departe, Sã aflu ce-i Viaţã şi ce-i Moarte; Şi-acum la şaptezeci de ani vã spun: “Sufletul, pe Iad de Rai desparte. ”
    67
    Rai? Setea ta ajunsã la cişmea; Iad? Tãu’-n care se-oglindeşte-o stea, Cãderea-n Bezna de-unde am venit, Care ne cheamã-acasã şi ne vrea.
    68
    Cãci nu suntem decât un rând în mers, Umbre pe-elipsa cu conturul şters, Cu Soarele Focar – şi-n spatele-i Maestrul Show-ului din Univers.
    69
    Iar Piesele din Jocu-I n-au un rost În sine, cum n-au sens – un joc anost Unde doar El mutã şi aruncã Pionii-n coş – sau viaţa, câtã-a fost.
    70
    Dar în Show se Moare şi se Naşte, Cum pe Jucãtor voinţa-l paşte; Iar El care te-a împins pe tablã Ştie, ştie Tot, Totul cunoaşte !
    71
    Celestul Creion destine-împarte Prin scrisu-I – şi trece mai departe; Nu poţi, apoi, o paginã sã schimbi, Nu-s Lacrimi sã speli o micã parte.
    72
    Şi-acel Castron întors, de-i zic ei Cer, Sub care-n tinã ne târâm, stingher – Nu imploraţi la el vreun ajutor, Cã-i nevolnic ca noi şi efemer.
    73 In Primul Lut s-ascunde-un Ultim Om, Şi-n Ultima Recoltã-un prim Atom; Din zorii Facerii-s decişi Alfa Şi Omega, secretul din binom.
    74
    Ieri a clãdit Sminteala zilei de-Azi; Mâine-i Triumf sau Plâns, când Creşti sau Scazi. Bea! Ca nu ştii când o să pleci, de ce; Bea! Ca nu ştii cum ai venit, pe ce talaz !
    75 Îţi spun, pe când din Ţel, de la-început, Parwin şi Mushtari s-au desfãcut, A fost predestinat ca Huma mea Şi Sufletul sã fie prin Sãrut
    76 Cu Vinul logodit – El, pe furiş, Mi-a-atins o fibrã : lasã -l pe Derviş Sã-încalce legea cãutând în Vin Cheia şi Poarta cea Secretã – Pish!
    77 Totuşi, dacã Soarele Iubirii Sau Urii-mi va arde trandafirii, Prefer incendiul Roz din taverna Cu Vin Bun, nu Templul Amãgirii.
    78 Din GOL venind, un Conştient Ceva Plãcerii-i pune interdict şi va Trimite-n Iad pe Veci pe-acel care, Semeţ, Comandamentul v-a-încãlca ! ?
    79 Ce ?! Voi fi în Rai recompensat Cã n-am cãzut plãcerii în Pãcat — Sau pedepsit ca Debitor într-un Contract inexistent ? Ce troc ciudat !
    80 Chiar Tu cu gropi şi glod ai semãnat Drumul pe care merg şi-am mers, odat’,
    Şi ai trimis pe Diavol pe pãmânt; Şi-mi pedepseşti Cãderea în Pãcat?!
    81 În Ceruri, nu Tu pe-Adam din Lut ai Zãmislit şi-ai adus pe şarpe-n Rai ? Dar pe Pãmânt, ca om, pentru pãcat Iertare-ades o sã primeşti – şi dai !
    82 Sub blând pretext cã -i Ziua la apus Flãmândul Ramazan deoparte-am pus Şi-apoi în casã de Olar am tras, Privind la vase şi la-al roţii fus.
    83 Oale, fel de fel : mari, mici, cochete, Pe podea şezând, lângã perete;
    Unele vorbind fãrã -ncetare , Altele,- ascultând pe îndelete.
    84 Una zicea: ” Fie clarã treaba Nu m-a modelat din Lut degeaba, Nici mi-a croit un bust ca-ntr-un târziu , Din trupul meu, spart, sã creascã nalba!”
    85 Alta: “ Oala n-ar sparge-un zvăpăiat
    Zbanghiu – din care bea când e-însetat – Iar El, care din ţãrnã mi-a dat Chip, Sã mã sfãrâme fiindcã-I supãrat?!”
    86 Dar a treia, vorbind încet şi rar , Cum sta-între ceaşca albã şi pahar : “Râd de mine toţi cã cicã -s strâmbã – Cum? N-a fost mâna-aceluiaşi Olar ?! ”
    87 Oricum, cineva din grupul cel flecar, Un vas bãtrân şi-nalt, un sfeşnicar: “ Destul, cu Vas şi Lut, cu-Olar – vã rog, Cine-i Oalã şi cine e Olar? ”
    88 “Se spune de-Unul ”, zisese-altcineva, “ Care-aruncã sau sparge-orice Ulcea De El fãcutã , dar mai sucit – Pish ! Un Om Bun n-ar face aşa ceva. ”
    89 “Conteaza mai puţin“ spuse-o cupã , “Cine m-a fãcut, cât cin’ mã pupã; Hai, umpleţi-mã cu Vinul Roşu Şi mi-oi aminti ce-a mai fost, dupã.”

    90 Şi oalele, vorbind, au pus de-un chef, Când Luna, sus, bujori cosea-n gherghef, Iar una, mai zurlie: “ Dragi surori, Sã închinãm pentru Olarul Şef ! ”
    91 Cu-al viţei Suc încântã –mã puţin, Iar Mort îmi spalã Trupul tot cu Vin; Aşterne-mi pat sub ierburile verzi, În grãdina cu-alei şi pelerini.
    92 Din oasele-ngropate emanând Miros de Vin în aer, când şi când, Trecãtorii vor fi plãcut surprinşi ; Şi -astfel voi reveni la voi – în gând.
    93
    O, Idoli îndrãgiţi, cumva mã tem Cã pentru mine-aţi fost mai mult blestem : Mi-am înnecat Gloria în Vin şi Vândut Renumele pentru-un poem.
    94 Ştiu, Cãinţa-am jurat şi nu Păcat, Dar oare fost-am treaz când am jurat? Şi apoi, venind April cu Roze, Virtutea-n Trandafiri şi-a fãcut pat.
    95 Din Vin s-a adãpat Ispita mea Şi mi-a-înroşit Onoarea Albã – Bea ! Ce pot oare Crâşmarii cumpãra La fel de bun cu ce vând pe tejghea ?!
    96 Primãvara cu Trandafirii ei S-a scurs din carnea mea precum un clei;
    Privighetoarea ce-a cântat pe ram Va înflori cu mine-n ghiocei !
    97 O, şi-aş mai vrea: Izvorul din Deşert Sã scape-un licãr sau un semn discret Spre care Cãlãtorul însetat Sã se-ndrepte – nu bâlbe de Profet . . .
    98 Şi-aş mai dori un Înger, cât încã Nu-i târziu, sã-mpingă-n drum o stâncã Şi sã opreascã Roata Sorţii-n loc, Sub roze sã mai rămân– sau lângã.
    99 Iubire,-am putea conspira cu EL, Noi doi, sã schimbe Firea în vreun fel? Şi, descompusã, s-o ivim la loc Pe oful inimii, pe-al ei model !?
    100
    Tu, ne-ai vegheat din cerul de opal , Frumoasã Lună Plinã, an de an – De câte ori vei rãsãri de-acum, Privind spre noi – dar pentru mine-n van !
    101 Şi când cu ea, O , Saki* o sã treci Şi praf stelar vei curge pe

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 67 other followers

%d bloggers like this: